Skip to content

Parintele Ovidiu Bora, parohul bisericii Ostrov

07/01/2013

„Preotul de tara traieste din truda campului, nu din slujirea in altar”.

Amintire a arborelui lumii, colt de cetate infipt in cer sau lacrima dumnezeiasca inflorita pe piatra… Poate ca toate la un loc, suprapuse intr-o stranie armonie, ca de dincolo de viata aceasta. Asa iti apare, la margine de drum, in Ostrovul Hategului, una dintre minunile lumii romanesti: biserica inchinata Pogorarii Sfantului Duh. Simpla dar zvelta, aspirand indraznet catre cer, prin batranul turn al clopotnitei. Inconjurata de cand se stie, ca de o garda regala, de 209 lespezi romane, tinand la poalele sale, un snop de cruci. In intreaga-i infatisare, biserica de la Ostrov exprima smerenia, darzenia, rabdarea, calmul si bunatatea ortodoxa. O lucrare a credintei noastre ca aceasta putea sa se fi ispravit demult, caci in zidurile sale batrane s-au adunat peste 700 de ani de existenta. Daca traieste, e doar datorita iubirii, dupa cum ne spune parintele Ovidiu Bora, cel caruia biserica aceasta ii datoreaza ultimii 30 de ani de viata.
Al 12-lea preot in familia sa (care se trage din Valea Jiului), parintele Bora a venit la Ostrov in anul 1978, pe 15 ianuarie. Data i s-a intiparit in minte ca prima dragoste. „Preotii din familia mea au fost greco-catolici, ca astea au fost vremurile, dar eu sunt ortodox si urmasii mei asa vor fi. Din neam in neam, familia mea a slujit Biserica si neamul romanesc. Si sper s-o faca si dupa ce eu nu voi mai fi.”

„Credinta crestina este iubire,
iar iubirea face minuni”

– Bisericile Hategului sunt neasemuite prin frumusetea si vechimea lor. Prin ce minune au ramas in picioare atatea lacasuri de secol Xiii – Xv?
– Din iubire de Dumnezeu, dar si din dragoste pentru stramosi, ca si pentru toate creatiile lor, oamenii de aici au ingrijit si au trecut din veac in veac bisericile aceastea. Credinta crestina este iubire, iar iubirea face minuni cu adevarat. In ce-i priveste pe ostroveni, fiindca sunt ai mei si-i cunosc, ei sunt foarte legati sufleteste de biserica: este simbolul unitatii lor si al scopului lor in viata, locul unde isi traiesc bucuriile si tristetile, unde isi dorm somnul de veci mosii lor. De altfel, in toata zona, comunitatile romanesti s-au mandrit cu bisericile lor. Enoriasii din Ostrov au insa un motiv in plus de a fi mai aproape de acest sfant lacas, caci aici a slujit primul protopop cunoscut in istoria romanilor, Petru de Ostrov, in anul 1360. El prezida un scaun al juzilor, nobilii locali care ii judecau pe cei care comiteau fapte imorale si antisociale.
– In general, cand se face o biserica noua, cea veche este parasita, abandonata, nu se mai ingrijeste nimeni de ea. Ostrovenii n-au fost tentati niciodata sa cladeasca o biserica noua, mai spatioasa si mai luxoasa decat cea mostenita de la inaintasi?
– Sa stiti ca ispite pentru parasirea bisericii vechi au avut toti, dar numai credinta i-a oprit. De pilda, aici, la Ostrov, cat am avut alaturi santierul Hidroconstructia, care ridica barajul, aveam beton sa facem trei biserici, nu una. Si am discutat asta cu oamenii si i-am convins ca nu e bine. Le-am zis ca daca facem alta biserica, nu ne vom mai ingriji de mandretea asta veche de 700 de ani. O s-o abandonam, cum s-a intamplat prin alte parti, si ea va muri pe picioare, daca ii luam focul rugaciunii si o lipsim de dragostea noastra. „O vom gasi daramata peste ani si vom regreta” – le-am zis. Si au inteles. Biserica de la Colt era atunci un exemplu elocvent, ca tineau tiganii caprele in ea.
– In pofida iubirii pentru biserica, de care au dat dovada mereu hateganii, sfintii din mai multe lacasuri de rugaciune au fost mutilati, au ochii scosi si chipurile zdrobite. Cine s-a razbunat atat de groaznic pe sfinti?
– Oameni nevrednici, care se ocupau cu practici pagane, de vraji… Dar cei mai batrani credinciosi sunt convinsi ca picturile din bisericile noastre au fost stricate si batjocorite de musulmani si de calvini. Nimeni nu stie insa exact ce si cand s-a intamplat. Acesti sfinti schingiuiti, asa au fost pomeniti pe zidurile bisericilor ortodoxe, din mosi-stramosi. Si la noi, la Ostrov, exista o icoana superba cu ochii scosi: icoana Fecioarei cu Pruncul, pictata la 1457 de Stefan Zugravul, cel care a pictat si bisericile de la Densus si Colt. Ne-am gandit la un moment dat sa o restauram, dar acum cred ca e mai bine s-o lasam asa. De altfel, n-am restaurat nimic din pictura bisericii Ostrov, caci ar costa enorm, miliarde de lei – bani pe care nu-i avem. Ar fi bine ca macar sa conservam pictura, dar si asa costa mai mult decat ne putem permite. Si-apoi, trebuie sa gasesti si mesterii potriviti, sa nu patesti ca la Colt, unde au refacut pictura pe deasupra si n-a ramas nimic din ce-a fost.
– Zona Hategului pare infloritoare. Nu exista oameni mai instariti care sa contribuie la cheltuielile necesare bisericii?
– Nu, aici, la Ostrov, sunt multi pensionari de pe urma lucrului de la Cap, au venituri foarte mici. Totusi, ce-am facut pana acum la biserica – sapaturile arheologice si consolidarea zidurilor – am facut din banutul taranului si cu munca lui. Au suportat si toate cheltuielile profesorului Adrian Rusu, de la Cluj, care a supravegheat lucrarile. Apoi am pus geamuri noi, dar cu astea am avut mare necaz…
– De ce?

– Biserica este asezata pe lespede de piatra si e foarte frig iarna in ea. Nu avem voie sa-i facem instalatie de incalzire, pentru ca e monument istoric. Asa ca oamenii au zis macar sa punem niste geamuri mai bune, ca sa pastreze caldura de la un godin. Cei mai multi din cei care frecventeaza slujbele sunt batrani si bolnavi si mi-au zis: „Parinte, noi nu mai putem asa. Trebuie sa punem termopane”. Le-am explicat ca biserica e monument istoric, ca termopanele nu sunt adecvate si ca nu avem voie sa stricam ansamblul monumental. Zic: „Cum au stat batranii vostri, veti putea sta si voi; cum ati rezistat pana acum, o sa rezistati si mai departe”. Eu i-am prins pe acei batrani, dupa `77, care veneau imbracati toti in uriase cojoace de oaie, cioareci, bocanci sau opinci, si stateau la slujba in picioare, nemiscati, cateva ceasuri. Insa azi oamenii s-au mai modernizat si vor sa faca asa cum au vazut ei pe colo, pe dincolo. Pe scurt, credinciosii s-au revoltat si m-au silit sa accept. „E biserica noastra si vrem sa facem asa cum om sti, sa ne fie bine”, au zis. Si au cumparat si montat pe cheltuiala lor termopane, cu tamplarie Pvc, din aceea alba. Sigur

Parintele Ovidiu Bora, parohul bisericii Ostrov - HategBiserica din Ostrov. Monument istoric, sec. XIII-XV

ca nu era normal sa puna termopane. Dar nu m-am putut opune. Apoi au venit niste inspectori de la Directia Judeteana de Cultura, de la Deva, si ne-au cerut sa dam jos geamurile. Oamenii au refuzat. Pana la urma, am gasit o cale de mijloc: au ramas geamurile termopan, dar am pus tamplarie din lemn. Alta munca, alti bani… Cu toate acestea, oamenii trebuie respectati si intelesi, pentru ca sunt buni credinciosi si pentru ca ei au pastrat aceasta biserica-monument. Puteau s-o strice de mult.

„Suntem siliti sa muncim cu bratele
pentru a ne intretine familiile”

– Inteleg ca aveti o parohie saraca. Ce inseamna sa fii preot de tara intr-o zona ca aceasta?
– Oamenii de aici sunt foarte buni crestini, dar sunt putini, doar 313 suflete. Totusi, cu banii lor am consolidat zidurile bisericii, in anii 1996 – 2000, si am facut inca atatea. Insa sunt oameni saraci si nu pot sustine alte lucrari necesare, cum ar fi restaurarea picturii. Am facut interventii nenumarate la Ministerul Culturii si Cultelor, pentru a fi finantate diverse lucrari, dar degeaba. Toti ministrii Culturii si Cultelor, Margineanu, Caramitru, au fost aici si ne-au promis marea cu sarea, dar n-au miscat un deget. De aceea, cu fortele noastre firave, ne-am concentrat pe reparatiile urgente, cum a fost cea de la turla bisericii – care dateaza din secolul Xv. Turla se departase cu o jumatate de metru de biserica si risca sa se prabuseasca. Cat despre preotul de tara, pot spune doar atat: are statut de cersetor. Suntem la mana enoriasilor. Daca ei nu-si platesc taxa de cult, noi nu ne putem lua salariile, care oricum sunt de mizerie. Statul roman nu ne plateste nici macar un sfert dintr-un salariu normal. De exemplu, eu primesc cinci milioane de lei. Suntem siliti sa muncim cu bratele, la camp, pentru a ne intretine familiile. Noi traim din munca fizica, nu din slujirea la altar. Cosim, prasim… Iar pamantul nu e bun aici, e amestecat cu piatra, recoltele sunt modeste. Avem o situatie grea, la fel ca in comunism. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu o sa razbatem. Toate parohiile din Hateg sunt mici si sarace. Unul dintre fiii mei este licentiat in teologie, dar nu vrea sa se preoteasca, prefera sa se ocupe de relatiile cu clientii intr-un supermarket la Arad, tocmai pentru ca vede cum ma chinui eu. Preotul merita sa aiba un statut onorabil, macar ca un invatator.
– Inainte de reforma lui Cuza, Biserica avea mari averi si era autonoma din punct de vedere financiar fata de stat. Credeti ca ar fi mai bine daca, dupa ce i s-ar restitui tot ceea ce i-a confiscat statul comunist, Biserica si-ar recapata intreaga autonomie, n-ar mai primi bani pentru salariile clericilor si s-ar gospodari doar pe baza posesiunilor sale?
– Sa ne intelegem, pentru preotii de la orase, si mai cu seama din marile orase, nu e o problema salariul, pentru ca el este completat onorabil de catre parohie. La oras sunt enoriasi mai multi, mai cu dare de mana. Preotii de la tara insa se confrunta cu mari lipsuri. Si nu cred ca acestea ar putea fi rezolvate de Biserica. Noi ne-am bucura sa avem mai degraba un salariu de invatator si sa nu cerem in fiecare an bani oamenilor. Suntem ca niste cersetori. De Anul Nou, cand ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a mai dat un an, noi mergem in biserica cu bugetul pe anul urmator si le spunem oamenilor: iata, cu atat trebuie sa contribuiti. Pentru ca nu avem alte mijloace de a achita cheltuielile bisericii. N-avem fonduri la parohie. N-avem padure, pamantul bisericii este putin, aproape patru hectare, si l-am lasat la noua familii de moldoveni care s-au stabilit aici cand era santierul, iar astazi nu mai au nici o sursa de venit. Ne-am gandit sa-i ajutam cumva si, in plus, sa fie lucrat pamantul, pentru ca eu nu pot sa lucrez decat ce am in gradina.

„Il cautam pe Dumnezeu numai atunci
cand nu mai avem unde merge”

– Auzindu-va cum va plangeti, unii s-ar putea intreba daca nu cumva preotului i-ar sta mai bine sacrificiul – de vreme ce ii slujeste Domnului – decat bunastarea…
– De acord. Eu pot sa hotarasc pentru mine sa ma sacrific, din iubire de Dumnezeu, dar n-am voie sa-mi sacrific familia, sa-mi privez sotia de nevoile ei firesti, sa-mi privez copiii de a urma o facultate. Mai degraba as intelege sa ma calugaresc sau sa raman preot celib si atunci, da, pot sa jertfesc, ca nu sufera nimeni altcineva.
– In aceste conditii, preotul mai este acel stalp al comunitatii de odinioara?
– Din punct de vedere moral, mai are trecere, credinciosii il asculta, ii cer sfatul. Dar din punct de vedere material, preotul este umilit, este sub conditia care i se cuvine si sub nivelul enoriasilor sai. De aici poate ca se simte si o autoritate mai redusa. In plus, preotului ii scade importanta in comunitate, odata cu credinta oamenilor. Strabatem un timp de foarte mult formalism.
– Cum se manifesta formalismul?
– Oamenii devin tot mai egoisti, individualisti. Secularizarea a lovit pana in sufletul oamenilor. Si cu cat e o zona mai elevata, mai ridicata intelectual si financiar, cu atat oamenii primesc mai repede racilele modernitatii, devin numai pentru ei, de fapt, pierd credinta. La noi, inca se manifesta un soi de solidaritate a omului sarac, care are nadejdea numai la Dumnezeu, dar e pe cale sa se dizolve aceasta stare. A inceput imediat dupa 1989, cand oamenii au reusit sa-si recapete din proprietatile confiscate de comunisti. Astazi, tineretul decade tot mai mult, nu mai vine la bi-serica decat in marile posturi, nu-si tine canoanele, nu mai respecta vechile obiceiuri…
– Daca azi traim un timp al formalismului tot mai accentuat,

Parintele Ovidiu Bora, parohul bisericii Ostrov - HategVedere laterala. Curtea bisericii e o expozitie de lespezi romane cu inscriptii in limba latina

 

cum credeti ca va fi peste 10 – 15 ani? Exista sperante pentru o renastere a credintei?
– Mi-e foarte teama ca nu. Tinerii de azi renunta la orice ca sa traiasca mai bine. Doresc sa ii ajunga pe altii la avere; cu orice pret vor sa aiba mai mult. S-atunci, nu-i mai intereseaza altceva. Isi parasesc familiile, satul, pleaca in marile orase sau peste granita, sa castige mai bine, sa-si cumpere mai multe, si nu se mai intorc. Putini sunt cei care se simt legati de pamantul pe care s-au nascut si de traditiile noastre, atat de mult, incat sa revina si sa traiasca aici, asa cum au facut-o strabunii lor. Dezastrul nostru sufletesc asta e: il cautam pe Dumnezeu numai atunci cand nu mai avem unde merge, cand doctorii nu ne mai pot ajuta, cand oamenii nu ne mai pot sprijini, cand nu mai avem nici o cale de iesire si cand suntem in pragul disperarii. Si nu gandesc asa numai tinerii, ci si multi dintre varstnici. Tinerii insa sunt mai lipsiti de grija pragului catre viata vesnica. Pe ei ii preocupa deocamdata mai mult viata de aici, de pe pamant.
– Daca vin la biserica atunci cand sufera, oamenii o fac din disperare sau din credinta?
– Sunt convins ca e vorba de credinta, ca oamenii, chiar daca au amanat sa I se roage cum se cade lui Dumnezeu, invata ceva din ce li se intampla. Caci, dupa ce necazul a trecut, ei raman in biserica si sunt mai silitori ca pana atunci. Nu cunosc cazuri in care oamenii sa se desparta de biserica, sau sa devina negativisti, dupa ce Dumnezeu i-a incercat cu boala sau alte necazuri. S-au apropiat de Dumnezeu mai mult: „Doamne, poate n-am facut cat trebuia. Poate copiii nu i-am invatat cum trebuie”… Cand ne descoperim singuri si neputinciosi in afara lui Dumnezeu, abia atunci ne aruncam in bratele Sale.

http://www.formula-as.ro/2007/781/spiritualitate-39/parintele-ovidiu-bora-parohul-bisericii-ostrov-hateg-8222

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. 01/08/2013 10:57

    La numai 55 de ani, un român se zbate la limita dintre viaţă şi moarte. El şi-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza numeroaselor afecţiuni grave de care suferă. Drept urmare, banii pentru tratamente sunt din ce în ce mai puţini, iar omul este condamnat la moarte. Citeşte în continuare povestea cutremurătoare a lui Mihai Feraru, aşa cum ne-a relatat-o chiar el într-un mail trimis pe adresa redacţiei. „Ma numesc Mihai Feraru de 55 ani, sunt foarte bolnav din 1994, primul infarct l-am suferit in 1994 eram la serviciu, al doilea infarct l-am suferit in1998, dupa primul infarct am suferit primul accident vascular din trunchiul cerebral, dupa care am ramas cu o paralizie pe partea dreapta asta s-a intamplat in 1995, al doilea accident vascular cerebral l-am suferit in anul 2000, in 2004 am fost diagnosticat cu DIABET ZAHARAT, De atunci si in prezent fac injectii cu insulina de patru ori pe zi, acuma de 2 ani am fost descoperit cu POLIARTRITA REUMATOIDA, am ajuns sa pot merge cam 30-40 m dupa care trebue sa fac o pauza, eu nu pot efectua nici un fel de activitate, capacitatea de munca este pierduta in totalitate, numai bunul Dumnezeu stie ce fel de viata chinuita duc eu zi de zi, mai ales ca duc lipsa de mancare si medicamente, de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oamenii credinciosi care-l iubeste pe Dumnezeu, sa ma ajute si pe mine din putinul lor, iar Dumnezeu si Maica domnului sa le rasplateasca darul inzecit, si cu multa sanatate. Pentru asta eu am un cont deschis la banca; RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA ARE NR RO93RZBR0000060001059026 IN LEI .si-n euro nr RO72rzbr0000060004438690.pe nume mihai feraru cod zwift: RZBRROBU”.. eu am ca martor pe DUMNEZEU, ptr ca numai el stie si vede totul, si tot Dumnezeu ne va judeca pe fiecare ptr faptele noastre, Iertati-ma. Adresa mea postala este: Mihai Feraru oficiul postal nr 1 vaslui, casuta postala 95, localitatea vaslui jud vaslui Romania, tel 0040761887298. Doamne ajuta,,, A-R,, daca vreti sami dati un raspuns o puteti face pe aceasta adresa de meil, multumesc.

  2. 16/05/2017 02:21

    lol in effetti non tutto coincide col ricordo descritto, nel film che ho linkato non ci sono solo tombe di donne. dec#182&7;esservi qualche altra pellicola con trama simile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: